Sfantul ierarh Iachint, mitropolitul Tarii Romanesti

index

Sfântul Ierarh Iachint de Vicina a vieţuit în secolul al XIV-lea (născându-se probabil spre sfârşitul secolului al XIII-lea), fiind ultimul conducător al Mitropoliei de Vicina şi primul mitropolit al UngroVlahiei (Ţara Românească). Prăznuirea lui se face la data de 28 octombrie.

Sf. Ierarh Iachint a urmat la Vicina mitropolitului Chiril de Vicina (1347 – 1348).

Iachint nu a păstorit însă pentru mult timp Mitropolia de Vicina, anul 1359 găsindu-l la Curtea de Argeş. Sinodul din Constantinopol, patriarhul Calist I şi împăratul bizantin Ioan al V-lea Paleologul au aprobat cererea voievodului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab, ca Sf. Ierarh Iachint să devină păstor duhovnicesc al tuturor românilor din Dobrogea şi Ţara Românească.

Astfel, Eparhia de Vicina dispare şi ia fiinţă o nouă mitropolie românească, cunoscută sub numele de Mitropolia Ungrovlahiei, Sfântul Ierarh Iachint devenind astfel primul mitropolit al Ţării Româneşti.

Ca păstor şi părinte sufletesc al tuturor românilor dintre Dunăre şi Carpaţi, mitropolitul Iachint a avut grijă să hirotonească preoţi pentru toate satele, să zidească biserici în oraşe şi sate, să întemeieze noi aşezări mănăstireşti şi să ţină în strânsă legătură duhovnicească Biserica Ţării Româneşti cu Patriarhia Constantinopolului, purtând totodată de grijă şi pentru credincioşii ortodocşi din părţile vecine, îndeosebi din Transilvania, cărora le trimitea preoţi şi călugări misionari.

Acest ierarh, ajutat de domnul ţării, Vladislav I Vlaicu, a încurajat şi susţinut mult monahismul românesc. El a adus în ţară pe Sfântul Nicodim de la Tismana, care venea din Muntele Athos, pentru a organiza câteva mânăstiri-lavre după modelul atonit. El a trimis numeroşi călugări „vlahi” la Mănăstirea Cutlumuş (Muntele Athos), unde au ajuns călugări vestiţi. Iar în ţară a organizat mai multe mănăstiri la Tismana, Curtea de Argeş, Câmpulung-Muscel, Cozia, Snagov, Târgovişte, Bolintinul din Deal şi din Vale, Tânganu, Cotmeana şi altele.

Ultimii ani din viaţă i-au fost grei din cauza bolilor şi a supărărilor provocate de unii răuvoitori, neputând participa la Sinodul Patriarhal din 1370 al cărui membru era de drept. Într-o scrisoare adresată patriarhului Constantinopolului, Sf. Ierarh Iachint se justifica spunând: „O slăbiciune grozavă m-a cuprins şi sufăr cele multe”… „sufăr şi sunt jignit tocmai la bătrâneţile mele”, la acuzele aduse cum că ar fi „profanator şi dispreţuitor al Bisericii lui Dumnezeu”. Ultimele cuvinte adresate patriarhului de către sfântul ierarh sunt: „să nu treci cu vederea bătrâneţea mea înaintată şi asprimea bolii mele, iar rugăciunile preasfinţiei tale să-mi fie pavăză pentru totdeauna”.

Sfântul Ierarh Iachint a murit la Curtea de Argeş în anul 1372, după ce a păstorit cu râvnă, a sfătuit cu înţelepciune şi a pătimit cu răbdare şi smerenie. Pentru credinţa sa ortodoxă, viaţa sa sfântă şi dragostea sa faţă de Biserică şi neam, mitropolitul Iachint se numără acum printre Sfinţii Ierarhi ai lui Dumnezeu, fiind totodată o podoabă de mare preţ a neamului românesc.

La 8 iulie 2008 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât proslăvirea Sfântului Ierarh Iachint, cu data de prăznuire la 28 octombrie. Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc pe 26 octombrie 2008, la Catedrala patriarhală din Bucureşti, odată cu proclamarea oficială a canonizării altor doi sfinţi români: Sfântul Voievod Neagoe Basarab şi Sfântul Dionisie Exiguul.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s