Puterea parteneriatului in blogosfera

zelistmonitor (1)

In sfarsit, am ajuns la o proba in care trebuie sa dezbat o problema inedita pentru mine. Ce reprezinta puterea parteneriatului in blogosfera si cum o vad eu din punctul meu de vedere?

Pentru mine este primul concurs de SuperBlog la care am participat. Participarea la  primele probe a fost mai greu dar cu putin entuziasm am reusit sa trec peste obstacole si sa ajung la finalul competitiei. Blogul meu este la inceput de drum  si de aceea am  facut tot posibilul sa intru in tagma bloggerilor si sper sa fi reusit intr-un fel sa-i impresionez pe altii cu articolele mele.

In cele 2 luni de competitie am invatat foarte multe lucruri  si ma simt mult mai bazat in ceea ce scriu si asta datorita si celor din jurul meu care m-au ajutat in acest sens. Pentru mine concurentii din aceasta competitie au fost ca niste bloggeri parteneri si nu ca rivali. Citindu-le articolele am observat si eu modul de abordare al blogurilor, si de exprimare in cadrul competitiei. Datorita acestui fapt blogul meu a devenit mai puternic si mult mai interesant.

Parteneriatul dintre bloggeri trebuie sa fie ca un ajutor, in sensul colaborarii dintre ei, iar cei vechi sa-i indrume pe cei noi sa ajunga la un anumit nivel de tratare a subiectelor blogosferice. Pe tot cuprinsul acestei competitii am urmarit si citit multe articole si am observat ca fiecare are unicitatea lui in a scrie si aborda articolele drept pentru care fiecare blog in parte este unic in felul lui.

download

O mare importanta in colaborarea cu SuperBlog este si participarea partenerilor media fara de care nu am fi cunoscuti pe plan mediatic si un aport deosebit a fost dat de catre  Radio Lynx. Nu am pierdut nicio emisiune care era difuzata la orele 20 si moderata de catre unul dintre organizatorii concursului, Claudia Patrascu, unde erau dezbatute subiecte interesante despre competitie, fiind, intr-adevar, un partener media puternic. Nu trebuie uitati nici organizatorii acestui concurs fara de care nu exista aceasta competite, dar nici partenerii bloggeri printre care si Sorana Bordas, ultima castigatoare la SpringSuperBlog 2013, editia de primavara a concursului, o bloggerita cu state vechi si puternica si le multumesc  mult pentru ajutorul dat si parteneriatului facut cu ei.

Deci, un parteneriat puternic intre bloggeri trebuie sa fie ca o colaborare dar si un ajutor intre cei implicati intr-o astfel de competitie.

Acest articol este scris pentru SuperBlog 2013.

Anunțuri

Un cadou cu semnificatie

luxgl_clr_SQUARE2

Ce frumos sa fi indragostit! Dragostea e cuvantul suprem pe care ar trebui sa il apreciem. Eu sunt indragostit… de Cristina. Ce frumoasa este viata! Nimic nu este mai frumos decat cuvantul  acesta …..CRISTINA.  Te iubesc din tot sufletul!!!  Oare dragostea e facuta numai sa fie o romanta? Totul a plecat de la o singura replica….in fata teiului lui Eminescu. Frumusetea ei sufleteasca imi dezvaluie  alte perspective  si nu pot astfel decat sa fiu un intrus in inima ei.  Numai ochii albastrii ….acei  ochi ma fac sa fiu atat de inndragostit !!!

Privirea ei ma fascineaza si nu am sa uit niciodata vocea ei inconfundabila … de ce oare?

Nu visez……intradevar, totul este real. Vreau ca totul sa fie real !!!

inimioara-cadouri-pentru-indragostiti-3272-da9fb1-1-300x300x0

Real e sa iti ofer un cadou cu semnificatie de la LuxuryGifts.  Din album nu iti doresc decat cel mai modest lucru…dragostea. Dragostea pentru mine este atunci cand te iubesc pentru ceea ce esti si nu pot sa fiu astfel decat un indragostit.

Acest articol este scris pentru SuperBlog 2013.

Scrisoare catre Mos Craciun

Nemira_rosu (1)

Draga Mos Craciun,

Stiu ca in fiecare an ai fost atent cu mine si mi-ai adus pe cat posibil ceea ce mi-am dorit asa ca anul acesta m-am gandit sa iti scriu iar.

Mie sa nu-mi lasi mare lucru sub brad anul asta. De fapt, nu vreau nimic din ce poate fi infasurat in hartie rosie sau ornat cu fundita.

Am mai crescut si eu, iar dorintele mele s-au schimbat. As vrea sa imi aduci ceva care sa dureze tot anul. Am nevoie de multe bucurii, dar si de cateva lacrimi  ca sa nu uit sa apreciez bucuriile. As mai vrea sa intampin multe situatii care sa ma faca sa zambesc si as vrea sa fiu mai intelegator. Crezi ca poti sa imi mai aduci si cativa neuroni in plus ca sa fiu mai intelept?   Vreau sa traiesc si  nebunia dragostei si clipe romantice, sa invat sa impart, sa fiu mai bun, sa daruiesc si sa iert! Dar da-mi te rog, si puterea sa zambesc si sa-i fac fericiti pe oamenii dragi de langa mine! Adu-mi te rog sanatate, forta de munca si un dram de noroc.

Am nevoie de tine! Nu vreau ceva anume. Vreau doar sa ma inveti sa apreciez ceea ce am. Sa stiu cand sa spun stop, dar si cand sa merg mai departe. Sa nu incetez nicio clipa sa cred in visele mele si sa continui sa lupt pentru realizarea lor. Ajuta-ma sa fiu o persoana mai optimista si lacrimile care vor curge pe obrajii mei sa fie doar de fericire. Invata-ma sa traiesc fiecare zi ca si cum ar fi ultima, sa iubesc si sa daruiesc tot ce am mai bun din mine. Fiecare zi sa fie unica si timpul sa treaca mult mai greu in momentele bune si foarte usor in cele grele.

Atarna in varful pomului meu cata dragoste poti duce tu si adu-ne aminte, mie si tuturor, ce inseamna de fapt Spiritul Craciunului.

Craciunul-in-cele-mai-frumoase-povestiri
 Si pentru ca totul sa fie ireprosabil mi-as dori sa traiesc viata ca in  Craciunul in cele mai frumoase povestiri,  o carte de savurat în tihnă, în așteptarea sărbătorii cu dulciuri și fulgi de zăpadă. În paginile ei sunt adunate comori de altădată pentru copii, părinți și bunici. Din ținuturi de vis sau din orașe adevărate, din păduri îndepărtate sau din case primitoare vin întâmplări și personaje ce povestesc  Crăciunul cu un farmec cuceritor, pentru a cărei magie depun mărturie, printre alții, Harriet Beecher Stowe, Elizabeth Gaskell si Henry van Dyke, prin povestile inegalabile  pe care le impartasesc.
Nu am fost prea pretentios anul acesta, nu? Inchei aici scrisorica mea si te astept cu mult, mult drag! Nu uita sa-mi indeplinesti aceste dorinte.
Acest articol este scris pentru SuperBlog 2013.

Castigatorul concursului LuxuryGifts

luxgl_clr_SQUARE2

In urma jurizarii concursului desfasurat pe blogul meu  impreuna cu firma LuxuryGifts am declarat castigator pe Raluca Ignatescu cu urmatorul comentariu: ” Mm prietenului meu i-as oferi o colectie intreaga de pumnale, cutite, iatagane, istorice are o pasiune pentru astfel de lucruri, iar cat tine de definita barbatului, imi place ca desi are o pasiune pentru obiecte de acest gen, orice barbat stie sa impleteasca armonios cele doua laturi ale sale, cea agresiva, de supravietuire cu cea sentimentala, plina de bunatate si iubire :)„.

Voi trimite voucher-ul prin e-mail odata ce il voi primi de la firma si sper sa il folosesti in mod util si sa iti achizitionezi cu el ceea ce iti doresti. Felicitari!

Dream Car Art Contest

Brand signature PMS

In ultimul timp am cazut in nostalgie…dupa copilarie. Am un dor enorm sa mai fiu copil, sa mai traiesc intens acea perioada in care joaca era cea mai mare pasiune a mea, pe langa altele. Imi aduc aminte  cat de frumos parintii si dascalii mi-au insuflat placerea de a invata si de a cunoaste cat mai multe . Datorita lor sunt unde sunt si le raman vesnic indatorat. Acum ma gandeam sa fac si eu ceva util pentru alti copii, sa ajut  si eu cu ce pot. Simteam nevoia sa mai retraiesc perioada acelor ani si cum puteam sa fac asta decat sa ma implic intr-un fel.

Deunazi am aflat ca se va desfasura un eveniment important  in tara noastra cu implicatii internationale. Era vorba de un concurs de pictura si desen organizat de catre Toyota Romania. Atunci am vrut sa aflu mai multe despre acest lucru, m-am informat de pe site-ul lor si am observat ca au nevoie de persoane care sa le promoveze concursul si sa atraga cat mai multi copii sa participe la acest concurs.

DreamCarArtContest

Cu bucurie ca pot face ceva frumos  m-am deplasat la firma, le-am spus despre concurs si cat de mult imi doresc sa fac ceva pentru cei talentati in pictura, drept pentru care m-au desemnat  ambasador  al competitiei Dream Car Art Contest, pentru ca asa aflasem ca se numeste. Am plecat foarte fericit  de acolo si acum ma gandeam cum as putea sa atrag cat mai multi copii pentru ca era ceva inedit pentru mine. Singura modalitate de a reusi era sa ma informez  cat mai bine si sa ma deplasez la scoli, in cluburile elevilor si atelierele de creatie artistica pentru copii. Dar pentru ca reusita sa fie cat mai mare, in primul rand, trebuia sa conving parintii ca este benefic pentru copiii lor, drept pentru care la fiecare deplasare  in scoli am stat de vorba cu profesorii pentru a-i chema impreuna  si de ai convinge de initiativa mea. Unii dintre ei au venit  la apelurile facute de mine si profesori dar si cei care au venit erau cam circumspecti. Deci imi revenea datoria enorma sa ii conving pe copii, dar in primul pe parinti sa participe la acest concurs. Atunci le-am spus despre ce este vorba.

Toyota Motors Corporation organizeaza an de an o competitie artistica, dedicata copiilor talentati din toata lumea numita Dream Car Art Contest. Drept pentru care Toyota Romania lanseaza a patra editie nationala a concursului dedicat copiilor- Deseneaza masina visurilor tale. Este o competie incununata de foarte multe succese ale micutilor artisti in ale picturi si desenului din Romania, in etapele internationale.

Concursul se va desfasura in perioada 15 noiembrie 2013 – 15 martie 2014 si se adreseaza tuturor copiilor cu varsta de pana la 15 ani, la 3 categorii de varsta. Principalul scop al concursului este de a stimula creativitatea si imaginatia copiilor, pentru ca acestia sa isi exprime viziunile cu privire la un viitor mai bun. Desenand masina visurilor, micii artisti au oportunitatea de a-si dezvolta interesul pentru masini si de a intelege mai bine bucuria si importanţa unui vis.

index

Jurizarea la nivel national va avea loc in luna martie 2014, iar jurizarea la nivel international va avea loc in luna aprilie 2014 si rezultatele vor fi facute publice in luna septembrie 2014. Castigatorii etapei internationale vor castiga o excursie in Japonia in luna august 2014, toate cheltuielile fiind acoperite de catre Toyota Motor Corporation. Evaluarea desenelor se face in conditii de confidentialitate,,oferind sanse egale tuturor micilor participanti in sensul ca se jurizeaza  desenele fara a se cunoaste tara de origine a autorilor.

Cu cat inaintam in pledoaria de promovare mi-am dat seama ca erau mult mai interesati  de ceea ce expuneam, atat parintii cat mai ales copiii si nu mai erau asa de circumspecti ca la inceput. Odata terminata prezentarea am ramas placut impresionat de atitudinea pozitiva a participantilor in sensul ca parintii si-au indrumat copiii sa deseneze fiind convinsi de talentul lor.  La randul lor, ei au incercat sa ma ajute contactand alti elevi si parinti sa participe cu desene sugestive la acest proiect si chiar au reusit sa faca acest lucru.

Mi-am indeplinit un vis…sa ajut si eu pe altii cum si eu am fost ajutat  cand eram copil. Sunt mandru de ceea ce am realizat si de cate ori va aparea un eveniment pentru copii si elevi de promovat voi fi disponibil oricand.

Acest articol este scris pentru SuperBlog 2013.

Bine sau prost imbracat?

logo_marketonline_mic

Să nu-mi spuneţi că nu vă pasă cu ce vă îmbrăcaţi. Şi mă adresez acum bărbaţilor. Să nu-mi spuneţi că nu vă doriţi să faceţi o impresie bună la evenimentele la care participaţi, chiar dacă vorbim de nunţi sau de ieşiri în cluburi. Să nu-mi spuneţi că nu credeţi că o ţinută potrivită influenţează un interviu sau o abordare a unei domnişoare.

Încă de la început, eu vă spun că nu sunt specialist în modă. Nu sunt nici stilist sau critic vestimentar. Incerc sa fiu imaginea mea, la hainele pe care le îmbrac şi, mai ales, la modul în care le asortez. De-a lungul timpului, am furat de la specialişti câteva reguli simple, de bun simţ, pe care le aplic atunci când sunt invitat la vreun eveniment.

Trebuie să te îmbraci în funcţie de tematica evenimentului. Dacă e cocktail, păi trebuie să pui un costum pe tine. Dacă evenimentul este organizat la operă, atunci clar ai nevoie şi de un papion. Nimeni nu vrea să te vadă în blugi şi bocanci, la opera.  În plus, e o jignire faţă de organizatori.

Costumul sau sacoul trebuie să vină turnat pe tine. Caută să fie un sacou cambrat. Dacă ai slăbit, du-ţi sacoul la modificat. Nu lua ceva prea larg pe tine, că pari adunat de pe gârlă. Dacă ai niscaiva burtă, există sacouri croite astfel încât să-ţi ascundă acest defect. Nu întotdeauna brandurile au soluţii pentru tine. Decât un sacou scump, dar care stă prost pe tine, mai bine unul ieftin, făcut la croitorul din colţ, dar creat pentru tine. În plus, sacoul trebuie închis la un singur nasture, niciodată la mai mulţi. Dacă e cu doi nasturi, atunci la cel de sus. Dacă are trei, la cel din mijloc. Când eşti în picioare, neapărat sacoul trebuie închis. Îl poţi deschide doar când te aşezi. Singura excepţie este când porţi şi o vesta pe dedesubt. Atunci sacoul poate rămâne deschis. Mânecile cămăşii trebuie să iasă din sacou fix două degete, pe lăţime. Nici mai mult, nici mai puţin. Dacă nu e aşa, atunci ori cămaşa e prea scurta, ori sacoul prea lung. Pantalonii trebuie să cadă perfect pe pantofi. Să nu facă acele valuri  pe gleznă. Cât despre model, eu prefer pantalonii drepţi,.

E bine sa folosim accesorii. O cravată inedită, un papion colorat, o batistă colorată în buzunarul de la piept, nişte butoni hazoşi, toate astea sunt artificii care te scot din banalitate şi îţi conferă o notă personală. Dacă mai şi nimereşti combinaţiile, cei din jurul tău vor sesiza şi te vor complimenta pentru alegeri.

Pentru putina indrazneala, atunci când tematica evenimentului îţi permite, trebuie să ai curaj să încerci altceva. De exemplu, o pereche de pantaloni de piele, sau poţi să-ţi ridici reverele sacoului. Încearcă să fii altfel, cool, dar nu exagerat. Alege sacourile colorate, renunţă la clasicul negru sau gri si nu iti pune, totuşi, toate culorile pe tine si nu te transforma într-o sorcovă masculină.

Nu trebuie să investeşti averi în haine. E suficient să ai două, trei sacouri, câteva cămăşi şi tot atâţia pantaloni sau blugi. Apoi le combini între ele şi obţii o sumedenie de ţinute. Dar totdeauna trebuie sa ti cont de sfaturile unui specialist. Sunt lucruri uşor de respectat şi te feresc de gafe.

Si pentru ca tinuta  sa fie impecabila,  haina trebuie sa fie curata si bine calcata si acest lucru nu se poate realiza decat  cu acele oferte gasite pe Marketonline.ro si de unde numai aici le poti comanda.

Aici este vorba, in multitudinea de promotii de la Bosch despre noua gama EditionRosso care emana putere, precizie si performante asociate cu un design perfect si tehnologie inteligenta. Firma a pus intotdeauna nevoile clientilor pe primul loc, iar calitatea deosebita si solutiile tehnice se reflecta in beneficii reale pentru utilizatori, usurand viata de zi cu zi a fiecaruia dintre noi.

Standardele de calitate deosebite au impus aceasta marca drept lider european in domeniul aparatelor electrocasnice, fiind alegerea preferata de consumatorii din toata lumea. Aceasta noua gama ne incanta cu un aspect impresionant si performanta desavarsita pentru a multumi pana si pe cei mai aspri critici dintre noi.

Se zice ca haina il face pe om. Bosch face intr-adevar acest lucru posibil. Nu e necesar sa ne schimbam hainele  conform ultimelor canoane din lumea modei, unde bunul gust si o haina ingrijita vor fi mereu la moda. Ingrijindu-ne hainele, si ele la randul lor se vor ingriji sa aratam impecabil. Drept pentru care aceasta gama ne vine in ajutor cu inca 3 produse electrocasnice remarcabile:

-fierul de calcat EditionRosso care emana putere, performanta si precizie asociate cu un design perfect.

-statia de calcat EditionRosso, cu o performanta remarcabila si aspect impresionant.

-masa de calcat activa Sensixxx, care ingrijeste tesaturile ca un profesionist.

 

bosch-250x250

In cei 125 de ani de existenta, compania Bosch a ramas fidela crezului sau, acela de a crea calitate vietii. Astfel Bosch reprezinta atat un sinonim al calitatii, cat mai ales al increderii clientilor, pe care marca si-a castigat-o si, cel mai important, si-a pastrat-o in timp. Filozofia de afaceri Bosch s-a construit avand la baza dorinta permanenta de a oferi calitate, care la randul ei sa genereze increderea clientilor.

Datorita implementarii consecvente a acestei filozofii, produsele Bosch au reusit sa castige increderea clientilor din toata lumea. Produsele electrocasnice Bosch sunt apreciate pentru pentru fiabilitatea lor si pentru inovatiile si solutiile practice pe care le ofera.

Permanent preocupata de a oferi produse care imbogatesc  viata utilizatorilor, Bosch a devenit marca de referinta in Europa, la succesul sau contribuind nivelul ridicat de tehnologie al produselor sale, care vin in intampinarea consumatorilor oferindu-le facilitati spectaculoase si  cateva maini de ajutor in camin.

In concluzie, firma Bosch dezvolta o tehnologie pentru o viata si inca un pic mai mult, in special, cu privire la electrocasnicele mici.

masa_calcat_Bosch

Acest articol este scris pentru  concursul SuperBlog 2013.

#Puritate

logo_AQUACarpatica

Puritatea este cuvantul cel mai frumos  si ar trebui sa fie cel mai folosit. Totul trebuie sa fie pur pe lumea aceasta: dragostea, copilaria, sufletul,viata in general. A trăi în puritate nu este o profesiune, este o formă de viaţă.

Putem găsi puritatea firească în multe lucruri şi ea se poate identifica cu cele mai frumoase flori, stări, fluturi, pietre, ape, spectrul luminos. Dar, în momentul în care ne detaşăm de aceste materialităţi  şi privim în intimitatea spiritului pur aflăm adevărul. Puritatea nu este ceva palpabil sau definit printr-un contur, ea este însăşi substanţa vieţii.Noi, ca şi fiinţe umane, ne putem defini cu ajutorul purităţii. În acest mod am putea atinge acea stare angelică, divină chiar. Viaţa este miraculoasă, plină de culori luminoase şi obscure, lucrurile mici în aparenţă sînt de fapt cele mai grandioase. Este important să ştim a trăi fiecare moment al vietii.

In ceea ce priveste dragostea, sub toate formele ei, este drumul unic care duce spre puritatea morala.

Si viaţa este candoare şi puritate, care cel mai adesea se manifestă ca o indescriptibilă stare de fericire ce îi face pe oameni aproape egali cu îngerii şi care este dovada unei nepreţuite stări de sănătate sufletească. Puritatea şi candoarea sunt calităţile fiinţei umane care nu şi-a pierdut starea de copil.

Culoarea purităţii este roz şi cu cât gradul de puritate sufletească a unei persoane este mai mare cu atât ea emană mai multă căldură. Puritatea, in general, este si  puterea de a contempla murdărirea.

Puritatea o gasim si in AQUA Carpatica care este o marca de apa imbuteliata apartinand grupului Valvis Holding, prezenta pe piata din anul 2010. Izvoarele Bajenaru si Paltinis, originare din taramul neprihanit al Bucovinei, au dat nastere unei ape echilibrate si pure in trecerea lor prin zacamintele de roca natural bogate in magneziu si calciu.

images

Dupa mai bine de 8 ani de analize si studii, AQUA Carpatica minerala natural carbogazoasa a dovedit ca este o apa bogata in minerale si stabila, dar ideala pentru o dieta scazuta in sodiu si cu 0 nitrati. Deci, este o apa pura. AQUA Carpatica plata are un continut scazut de minerale, intrand in categoria apelor oligominerale.Toate componentele ei sunt in echilibru perfect, saraca in sodiu si este o apa recomandata  pentru prepararea hranei bebelusilor, avand cel mai mic nivel de nitrati dintre toate apele plate din Romania. AQUA Carpatica e prezenta in piata cu apa minerala plata  si apa minerala carbogazoasa  si carbogazoasa Forte. Puritatea este un concept in jurul caruia a crescut brandul AQUA Carpatica pentru care acest atribut este unic intre apele minerale din lume. Apa carbogazoasa este perfect pura, iar cea plata este cea mai pura din Romania.

AQUA Carpatica e prezenta in piata cu apa minerala plata  si apa minerala carbogazoasa  si carbogazoasa Forte.

puritate3

Tocmai ce am aflat că  Aqua Carpatica organizeaza un concurs pe Instagram numit #Puritate. Până pe 24 noiembrie utilizatorii de Instagram sunt invitați să definească vizual și subiectiv conceptul de puritate.

Cei de la Aqua Carpatica doresc să știe cum este văzută puritatea prin filtrele celor care îi urmăresc. Participanții vor trebui să posteze fotografii care să răspundă la întrebarea: ce înseamnă puritate pentru tine?

Ei vor alege 3 câștigători:
-premiul I – o tabletă Evolio Quadra pentru cea mai frumoasă fotografie,
-premiul II – apă plată/carbogazoasă pentru 6 luni
-premiul III – apă plată/carbogazoasă pentru 3 luni.

Acest articol este scris pentru SuperBlog 2013.