Judecătoria Buhuși și Parchetul aferent vor fi desființate

download

Treizeci de instante si parchete cu volum mic de activitate urmeaza sa fie desfiintate, acestea avand de solutionat un numar mai mic de 5.000 de dosare intr-un an, in conditiile in care la majoritatea instantelor si parchetelor se inregistreaza o continua crestere a volumul de munca.

Potrivit expunerii de motive a unui proiect de lege publicat vineri, 31.01.2014,  pe site-ul Ministerului Justitiei, aceste instante au inregistrat constant un volum scazut de activitate sub media la nivel national, au avut un grad scazut de ocupare a posturilor de judecatori, conditiile socio-economice care au condus la punerea in functiune nu mai subzista, iar depopularea zonelor aflate in circumscriptia acestora au condus la o scadere a numarului de dosare inregistrate pe rolul acestora.

In cadrul sedintei de plen de joi, 30.01.2014,  Consiliul Superior al Magistraturii  a avizat desfiintarea acestor 30 de instante si parchete. Un grup de lucru interinstitutional format din reprezentanti ai Ministerului Justitiei, Ministerului Public si Consiliului Superior al Magistraturii a propus, in iunie 2013, in urma unei analize, ca 30 de instante si parchetele care functioneaza pe langa acestea si care au un volum redus de activitate sa fie desfiintate.

Raportul in cazul acestei propuneri a fost aprobat in sedinta Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 4 iunie 2013 (citeste AICI), fiind trimis ministrului Justitiei pentru initierea unui proiect de lege.

Potrivit Raportului privind concluziile Grupului de lucru interinstitutional pentru pregatirea sistemului judiciar in vederea intrarii in vigoare a noilor coduri, a fost propusa desfiintarea a 30 de judecatorii si a parchetelor de pe langa acestea, precum si rearondarea localitatilor pe care acestea le-au deservit, respectiv cele din Hateg, Orastie, Agnita, Avrig, Buhusi, Rupea, Jibou, Targu Lapus, Dragomiresti, Harsova, Macin, Segarcea, Baia de Arama, Novaci, Bals, Liesti, Insuratei, Adjud, Salonta, Balcesti, Topoloveni, Pogoanele, Mizil, Gura Humorului, Darabani, Tarnaveni, Moldova Noua, Chisineu Cris, Gurahont si Faget.

In schimb, s-a considerat ca se impune mentinerea in functiune, concomitent cu marirea razei teritoriale, pentru 25 instante si parchete, respectiv Blaj, Campeni, Sebes, Brad, Saliste, Podul Turcului, Beclean, Huedin, Simleu Silvaniei, Babadag, Filiasi, Corabia, Faurei, Panciu, Harlau, Raducaneni, Husi, Negresti Oas, Saveni, Costesti, Oravita, Ludus, Ineu, Lipova si Sannicolau Mare.

Grupul a motivat propunerea acestor masuri prin eficientizarea activitatii instantelor si parchetelor, in conditiile restrictiilor bugetare cu care se confrunta Romania, avand in vedere si trendul asemanator din tarile Uniunii Europene, rationalizarea instantelor si parchetelor prin desfiintare sau rearondare de localitati fiind un mijloc de realizare a acestor scopuri.

Sursa: Bacau.Net

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s