Bisericuța Ciolpani, o delicată împărăție de duh și de lemn

Biserica-1_w169_h125_q100

Aproape de orășelul băcăuan Buhuși, la capătul unui drum stricat, ce urcă, gâfâind, cea mai înaltă colină dimprejur, se zăresc acoperișurile câtorva case, turlele semețe ale unei biserici mândre, de zid și-o împletire deasă, de crengi și de frunziș, dincolo de care nu știi ce să bănuiești. Numai după ce te apropii binișor afli minunea: Dealul Runc și-a scos din buzunar o palmă, a făcut-o căuș, iar Cerul a așezat acolo o plăsmuire de lemn în care și-a făcut casă – bisericuța Ciolpani.

Cât o fi hălăduit, pe Runc, Ciolpan – suli­țaș în armia domnului moldovean Petre Șchiopul – până să fi găsit căușul blând în care-a ridicat primul schit, la 1590? Dealul n-are glas să spună, dar locul, prin frumu­se­țea lui, e cel mai bun tălmaci. Neted pe culme, ca o tipsie, te la­să să privești în toate zările. Nicăieri nici o adâncitură, nici un loc mai tainic, mai ascuns trecătorului. Când te aștepți mai puțin, tipsia dealului se prăvă­lește, ascunzând ce numai cu un pic înainte părea că e gata să-ți arate. Acolo, într-o scobitură înfă­șu­rată de trupul blând al dealului, se află bisericuța de lemn de la Ciolpani. Păzită strașnic de înlănțuirea de clorofilă a pomilor dimprejur, abia-abia o poți zări. Contururile i se disting doar după ce te apropii. De mică ce-i, gân­dești c-ar încăpea în două brațe de voinic. O cutiuță cioplită cu dichis în lemn trainic, de stejar, învăluită în liniște și în lumină. În aerul cald al după-a­mie­zii, un duh nepământean co­pleșește totul în jur. Ruptă de zgomotele și de vuietul lumii, întovărășindu-se numai cu ne­sfâr­șitul albastru de deasupra, bi­sericuța e un strașnic legământ al vieții acesteia cu veșnicia. „E ca un chivot”, spune maica sta­reță Lucia Chirvase, de parcă mi-ar fi ghicit gândurile.

interior_w169_h125_q100

Pe locul micii biserici de lemn, aveam să aflu, vajnicul sulițaș Ciolpan a ridicat, la sfârșitul veacului al XVI-lea, un schit așezat sub ocrotirea Sfintei Treimi. Apoi s-a făcut monah, luând numele de Hariton, închinându-I lui Dumnezeu nu numai schitul, ci însăși viața sa. După moartea lui, soția și fiica au donat așezământul Mănăstirii Bisericani, din ținutul Neamțului, sub oblăduirea căreia s-a aflat vreme de aproape un secol și jumătate. La 1730, pe temeliile acestui schit, medelnicerul Teodor Cantacuzino, împreună cu frații săi, au ridicat bisericuța de lemn ce se vede și astăzi, cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae.

Tradiția monahală a fost continuă aici, până la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, când, spun mărturiile localnicilor, maicile de la schit „se ocupau cu agricultura și olăritul”. Apoi, pentru o perioadă destul de lungă, locașul a devenit biserică de parohie, filie a Parohiei Orbicul de Jos, județul Neamț, iar pe urmă parohie de sine stătătoare.

Apoi, până în 1991, bisericuța s-a aflat sub administrarea Mănăstirii Runc, din apropiere. Viața monahală a fost reluată aici, în 1991, iar ctitoria aflată sub ocrotirea Sfântului Nicolae a redevenit schit de maici. Astăzi bisericuța de lemn face parte din Ansamblul monahal al Mănăstirii Ciolpani (jud. Bacău), alături de biserica-soră, ridicată din zid (1991-1997), cu hramul „Sfântul Mucenic Emilian”.

pomelnic_w169_h125_q100

„Noi am venit aici în 1991și numai bisericuța asta am găsit-o, într-o stare jalnică. Era căptușită pe exterior și pe interior cu niște carton presat. Am dat jos acest carton, am tratat lemnul, am schimbat tălpile putrede, am decapat vopseaua de pe grinzi. Am schimbat acoperișul, fiindcă prin cel vechi ploua. Practic, am refăcut-o din temelii și acum se prezintă după cum o puteți vedea. E comoara noastră”, explică maica stareță în timp ce urcăm treptele spre mica lume de lemn ce ni se așază în față. Și are perfectă dreptate. Iar măicuțele, după migăloasa și dificila muncă de restaurare, cu dragoste și cu sporită atenție, au grijă ca nimic să nu-i primejduiască atâta de gingașa alcătuire.

Pereții de bârne nu-s mai înalți decât un copilandru, ferestruicile – fix cât o palmă, ușa te primește numai cu capul plecat. Locașul parcă-i cioplit în trunchiul unui stejar bătrân. De altfel, odinioară, spune legenda, locul era căptușit de codri deși. Din stejarul „de pe loc” ar fi fost, se pare, ridicată și bisericuța. Iar bârnele zdravene, drepte, neîncovoiate de timp, constituie cea mai vie mărturie în sprijinul legendei.

ferestruica_w169_h125_q100

Biserica de lemn „Sfântul Ierarh Nicolae” a Mănăstirii Ciolpani este ridicată din bârne de stejar, așezate pe „tălchi” de stejar și pe temelie de piatră de râu și încheiate la colțuri „în coadă de rândunică”. Pentru întreg ansamblul au fost folosite doar cuie de lemn. Ceea ce impresionează cu adevărat sunt dimensiunile. Din observațiile mele, locașul ar fi, după biserica de lemn de la Dobrinăuți – Hăpăi, din județul Botoșani, al doilea cel mai mic construit din lemn din întreaga Moldovă. Acoperișul, inițial de șindrilă, a primit la reparațiile din 1913 învelitoare de tablă, reînnoită în 2002.

La exterior se remarcă frumoasele console „aripă de înger” pe care se sprijină umbrela aco­pe­rișului. Tot la exterior poate fi admirat și portalul de intrare în biserică, cel pe care găsește o suită de motive româ­nești vechi (rozeta, zigzagul), valoroase arhetipuri ale artei tradiționale a lemnului. Acest decor minunat a fost, de altfel, apreciat încă din 1972 de cercetătorii Ioana Cristache Panait și Titu Elian, care subliniau că „meșterul decorator acordă o atenție deosebită chenarului ușii de intrare, înfrumu­sețării lui; de­sene geometrice într-o gamă variată, profile, frânghii, flori”.

Inițial, bisericuța a avut doar Altar, naos și pronaos. În secolul al XVIII-lea i s-au adăugat absidele laterale, precum și un mic pridvor, înlăturat însă în timpul amplelor lucrări de restaurare din anii 2000-2002.

De asemenea, merită amintite cele trei pisanii-document ale bisericuței, prima datând din anul ctitoririi, 1730, cea de-a doua din 1846, iar cea de-a treia din anul 2002.

icoana_w169_h125_q100

Interiorul e și el rânduit la scară mică. Umăr la umăr, doar vreo câteva suflete își pot găsi locul la ceas de rugăciune. Dar aici, frumusețea bisericii se amplifică, te învăluie blând, crește, îmbiindu-te să o descoperi pas cu pas. Două catapetesme, pictate în două stiluri diferite, restaurate după toate normele, îmbracă și înnobilează bisericuța pe dinăuntru. „Părintele nostru duhovnic, Emilian Panait, care este ctitorul mănăstirii, a achi­ziționat catapeteasma de la o biserică veche, de secol XVIII, distrusă în vremea comuniștilor, iar noi am așezat-o aici. E o pictură de valoare. Noi, când am venit aici, am găsit o catapeteasmă în stil naiv”, spune maica stareță Lucia Chirvase. Zestrea picturală a catapetesmelor este completată de câteva icoane vechi, aparținând bisericuței dintru început, de un diptic al ctitorilor, dar mai ales de icoana „Sfântului Ierarh Nicolae”, despre care tradiția locului spune că ar fi făcătoare de minuni.

 vedere-spre-ciolpani_w169_h125_q100

Numele așezării Ciolpani vine, potrivit documentelor vechi, de la un anume Ciolpan, sulițaș în vremea domniei lui Petru Șchiopu, cel care stăpânise moșiile din zona în care mai târziu avea să se înființeze târgul Buhuși. După ridicarea biseri­cuței de lemn, în 1730, de către medelnicerul Teodor Cantacuzino, pe ruinele fostului schit ridicat de Ciolpan, în jurul ctitoriei s-a înfiripat o mică așezare, ce a luat denumirea ctitorului – Ciolpanul. Astăzi, în jurul așeză­mântului monahal de la Ciolpani mai stăruie un pumn de case, însuflețind coama dealului Runc și drumul ce duce spre mănăstire. Toate alcătuiesc acum doar o stradă aflată în componența orașului Buhuși.

În secolul al XVIII-lea, satul aparținea județului Neamț și avea, conform unui recensământ din 1772-1774, 14 case. La sfâr­șitul secolului al XIX-lea, localitatea Ciolpani era parte componentă a comunei Costișa, plasa Bistrița, județul Neamț. Mai apoi, micul cătun, ca și târgul din apropiere – Buhuși, a trecut în componența județului Bacău. Ciolpanii se găsesc la 3 kilometri distanță de orașul Buhuși și la circa 30 de kilometri de Bacău, orașul-reședință de județ.

Sursa: Ziarul Lumina

Anunțuri

2 gânduri despre „Bisericuța Ciolpani, o delicată împărăție de duh și de lemn

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s