Bisericuța Ciolpani, o delicată împărăție de duh și de lemn

Biserica-1_w169_h125_q100

Aproape de orășelul băcăuan Buhuși, la capătul unui drum stricat, ce urcă, gâfâind, cea mai înaltă colină dimprejur, se zăresc acoperișurile câtorva case, turlele semețe ale unei biserici mândre, de zid și-o împletire deasă, de crengi și de frunziș, dincolo de care nu știi ce să bănuiești. Numai după ce te apropii binișor afli minunea: Dealul Runc și-a scos din buzunar o palmă, a făcut-o căuș, iar Cerul a așezat acolo o plăsmuire de lemn în care și-a făcut casă – bisericuța Ciolpani.

Cât o fi hălăduit, pe Runc, Ciolpan – suli­țaș în armia domnului moldovean Petre Șchiopul – până să fi găsit căușul blând în care-a ridicat primul schit, la 1590? Dealul n-are glas să spună, dar locul, prin frumu­se­țea lui, e cel mai bun tălmaci. Neted pe culme, ca o tipsie, te la­să să privești în toate zările. Nicăieri nici o adâncitură, nici un loc mai tainic, mai ascuns trecătorului. Când te aștepți mai puțin, tipsia dealului se prăvă­lește, ascunzând ce numai cu un pic înainte părea că e gata să-ți arate. Acolo, într-o scobitură înfă­șu­rată de trupul blând al dealului, se află bisericuța de lemn de la Ciolpani. Păzită strașnic de înlănțuirea de clorofilă a pomilor dimprejur, abia-abia o poți zări. Contururile i se disting doar după ce te apropii. De mică ce-i, gân­dești c-ar încăpea în două brațe de voinic. O cutiuță cioplită cu dichis în lemn trainic, de stejar, învăluită în liniște și în lumină. În aerul cald al după-a­mie­zii, un duh nepământean co­pleșește totul în jur. Ruptă de zgomotele și de vuietul lumii, întovărășindu-se numai cu ne­sfâr­șitul albastru de deasupra, bi­sericuța e un strașnic legământ al vieții acesteia cu veșnicia. „E ca un chivot”, spune maica sta­reță Lucia Chirvase, de parcă mi-ar fi ghicit gândurile.

interior_w169_h125_q100

Pe locul micii biserici de lemn, aveam să aflu, vajnicul sulițaș Ciolpan a ridicat, la sfârșitul veacului al XVI-lea, un schit așezat sub ocrotirea Sfintei Treimi. Apoi s-a făcut monah, luând numele de Hariton, închinându-I lui Dumnezeu nu numai schitul, ci însăși viața sa. După moartea lui, soția și fiica au donat așezământul Mănăstirii Bisericani, din ținutul Neamțului, sub oblăduirea căreia s-a aflat vreme de aproape un secol și jumătate. La 1730, pe temeliile acestui schit, medelnicerul Teodor Cantacuzino, împreună cu frații săi, au ridicat bisericuța de lemn ce se vede și astăzi, cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae.

Tradiția monahală a fost continuă aici, până la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, când, spun mărturiile localnicilor, maicile de la schit „se ocupau cu agricultura și olăritul”. Apoi, pentru o perioadă destul de lungă, locașul a devenit biserică de parohie, filie a Parohiei Orbicul de Jos, județul Neamț, iar pe urmă parohie de sine stătătoare.

Apoi, până în 1991, bisericuța s-a aflat sub administrarea Mănăstirii Runc, din apropiere. Viața monahală a fost reluată aici, în 1991, iar ctitoria aflată sub ocrotirea Sfântului Nicolae a redevenit schit de maici. Astăzi bisericuța de lemn face parte din Ansamblul monahal al Mănăstirii Ciolpani (jud. Bacău), alături de biserica-soră, ridicată din zid (1991-1997), cu hramul „Sfântul Mucenic Emilian”.

pomelnic_w169_h125_q100

„Noi am venit aici în 1991și numai bisericuța asta am găsit-o, într-o stare jalnică. Era căptușită pe exterior și pe interior cu niște carton presat. Am dat jos acest carton, am tratat lemnul, am schimbat tălpile putrede, am decapat vopseaua de pe grinzi. Am schimbat acoperișul, fiindcă prin cel vechi ploua. Practic, am refăcut-o din temelii și acum se prezintă după cum o puteți vedea. E comoara noastră”, explică maica stareță în timp ce urcăm treptele spre mica lume de lemn ce ni se așază în față. Și are perfectă dreptate. Iar măicuțele, după migăloasa și dificila muncă de restaurare, cu dragoste și cu sporită atenție, au grijă ca nimic să nu-i primejduiască atâta de gingașa alcătuire.

Pereții de bârne nu-s mai înalți decât un copilandru, ferestruicile – fix cât o palmă, ușa te primește numai cu capul plecat. Locașul parcă-i cioplit în trunchiul unui stejar bătrân. De altfel, odinioară, spune legenda, locul era căptușit de codri deși. Din stejarul „de pe loc” ar fi fost, se pare, ridicată și bisericuța. Iar bârnele zdravene, drepte, neîncovoiate de timp, constituie cea mai vie mărturie în sprijinul legendei.

ferestruica_w169_h125_q100

Biserica de lemn „Sfântul Ierarh Nicolae” a Mănăstirii Ciolpani este ridicată din bârne de stejar, așezate pe „tălchi” de stejar și pe temelie de piatră de râu și încheiate la colțuri „în coadă de rândunică”. Pentru întreg ansamblul au fost folosite doar cuie de lemn. Ceea ce impresionează cu adevărat sunt dimensiunile. Din observațiile mele, locașul ar fi, după biserica de lemn de la Dobrinăuți – Hăpăi, din județul Botoșani, al doilea cel mai mic construit din lemn din întreaga Moldovă. Acoperișul, inițial de șindrilă, a primit la reparațiile din 1913 învelitoare de tablă, reînnoită în 2002.

La exterior se remarcă frumoasele console „aripă de înger” pe care se sprijină umbrela aco­pe­rișului. Tot la exterior poate fi admirat și portalul de intrare în biserică, cel pe care găsește o suită de motive româ­nești vechi (rozeta, zigzagul), valoroase arhetipuri ale artei tradiționale a lemnului. Acest decor minunat a fost, de altfel, apreciat încă din 1972 de cercetătorii Ioana Cristache Panait și Titu Elian, care subliniau că „meșterul decorator acordă o atenție deosebită chenarului ușii de intrare, înfrumu­sețării lui; de­sene geometrice într-o gamă variată, profile, frânghii, flori”.

Inițial, bisericuța a avut doar Altar, naos și pronaos. În secolul al XVIII-lea i s-au adăugat absidele laterale, precum și un mic pridvor, înlăturat însă în timpul amplelor lucrări de restaurare din anii 2000-2002.

De asemenea, merită amintite cele trei pisanii-document ale bisericuței, prima datând din anul ctitoririi, 1730, cea de-a doua din 1846, iar cea de-a treia din anul 2002.

icoana_w169_h125_q100

Interiorul e și el rânduit la scară mică. Umăr la umăr, doar vreo câteva suflete își pot găsi locul la ceas de rugăciune. Dar aici, frumusețea bisericii se amplifică, te învăluie blând, crește, îmbiindu-te să o descoperi pas cu pas. Două catapetesme, pictate în două stiluri diferite, restaurate după toate normele, îmbracă și înnobilează bisericuța pe dinăuntru. „Părintele nostru duhovnic, Emilian Panait, care este ctitorul mănăstirii, a achi­ziționat catapeteasma de la o biserică veche, de secol XVIII, distrusă în vremea comuniștilor, iar noi am așezat-o aici. E o pictură de valoare. Noi, când am venit aici, am găsit o catapeteasmă în stil naiv”, spune maica stareță Lucia Chirvase. Zestrea picturală a catapetesmelor este completată de câteva icoane vechi, aparținând bisericuței dintru început, de un diptic al ctitorilor, dar mai ales de icoana „Sfântului Ierarh Nicolae”, despre care tradiția locului spune că ar fi făcătoare de minuni.

 vedere-spre-ciolpani_w169_h125_q100

Numele așezării Ciolpani vine, potrivit documentelor vechi, de la un anume Ciolpan, sulițaș în vremea domniei lui Petru Șchiopu, cel care stăpânise moșiile din zona în care mai târziu avea să se înființeze târgul Buhuși. După ridicarea biseri­cuței de lemn, în 1730, de către medelnicerul Teodor Cantacuzino, pe ruinele fostului schit ridicat de Ciolpan, în jurul ctitoriei s-a înfiripat o mică așezare, ce a luat denumirea ctitorului – Ciolpanul. Astăzi, în jurul așeză­mântului monahal de la Ciolpani mai stăruie un pumn de case, însuflețind coama dealului Runc și drumul ce duce spre mănăstire. Toate alcătuiesc acum doar o stradă aflată în componența orașului Buhuși.

În secolul al XVIII-lea, satul aparținea județului Neamț și avea, conform unui recensământ din 1772-1774, 14 case. La sfâr­șitul secolului al XIX-lea, localitatea Ciolpani era parte componentă a comunei Costișa, plasa Bistrița, județul Neamț. Mai apoi, micul cătun, ca și târgul din apropiere – Buhuși, a trecut în componența județului Bacău. Ciolpanii se găsesc la 3 kilometri distanță de orașul Buhuși și la circa 30 de kilometri de Bacău, orașul-reședință de județ.

Sursa: Ziarul Lumina

Anunțuri

Căsătoria – un moft, o tradiţie sau un stil de viaţă?

images

Căsătoria pare să aibă o definiţie uşor modificabilă, în zilele noastre. Dacă până nu demult ni se părea absolut normal să nu conceptualizăm, să nu introducem prea multă teorie în acest mod de viaţă natural, astăzi, mentalităţile şi derapajele din plan moral nu mai permit o atitudine neutră. Şi, în trecut, unii aveau probleme cu definiţia căsătoriei ca angajament de fidelitate faţă de o singură persoană de sex opus, până la sfârşitul vieţii.

Realitatea adulterului nu este o noutate a timpului nostru. Dacă răsfoim paginile de istorie ale omenirii, descoperim că societatea, pe alocuri, a luat unele măsuri de prevenire, de pedepsire a încălcării legământului căsătoriei, condamnând explicit adulterul şi orice atac la adresa demnităţii şi sexualităţii persoanei umane. Astăzi, aceste măsuri par superflue, fiindcă mariajul de probă, concubinajul, a devenit un stil de viaţă, acceptat şi împărtăşit pretutindeni în „lumea civilizată”. De aceea, rata divorţului este în continuă creştere, iar căsătoria „tradiţională” pare învechită, sortită eşecului.

Ce mai înseamnă astăzi oare căsătoria? Un vis din copilărie? Un contract de maturitate? Un jurământ la biserică sau la primărie? Un angajament pe viaţă luat în faţa rudelor şi cunoscuţilor? O promisiune de fidelitate faţă de partener, de jumătatea ta? O tradiţie învechită sau un moft al părinţilor sau bunicilor? Un stil de viaţă natural, normal, propus încă şi azi de Biserică? Toate la un loc sau doar puţin din fiecare? Şi totuşi mai merită să mai defineşti căsătoria „tradiţională”, cum ar numi-o unii?

O definiţie a căsătoriei este vitală în orice timp şi în orice loc. Vocaţia la viaţa de căsătorie este sădită în însăşi natura noastră, ne-o mărturiseşte Scriptura de pe primele pagini. Ea poate fi rezumată astfel: înainte de căsătorie, 1+1=2, iar după, 1+1=1. Căsătoria este un angajament de fidelitate, care completează persoana umană şi o orientează spre scopul ultim, angajându-o şi faţă de posteritate prin procreare, naşterea, creşterea şi educarea copiilor. Căsătoria este un contract inviolabil între un bărbat şi o femeie pe durata vieţii. Căsătoria este expresia socială a dovezii de iubire pe care o au două persoane de sex opus, una faţă de cealaltă. Căsătoria nu a fost şi nu trebuie să fie niciodată un moft; ea este o alegere liberă, asumată în faţa societăţii şi a lui Dumnezeu.

Iată câteva adevăruri simple, familiare, care trebuie susţinute o dată în plus, în zilele noastre, când ceea ce este frumos, curat ajunge să fie relativizat, compromis prin gesturi şi atitudini necugetate, alterate de o lipsă acută de educaţie morală sau religioasă. Nu ne putem eschiva din faţa unor asemenea legi de viaţă.

Fidelitatea conjugală presupune pregătire dinainte de căsătorie. Stilul „Valentine’s Day”, a trăirii dragostei de moment dăunează grav sănătăţii familiale şi sociale. A te angaja într-o relaţie de dragoste nu poate să se rezume la sex.

Căsătoria este o instituţie socială, fundamentală din toate timpurile. Dacă valorile ei sunt ignorate sau batjocorite, se ajunge la proliferarea unor comportamente şi stiluri de viaţă abuzive, distrugătoare, care lasă răni adânci pe termen lung.

Sursa: www.marriageweek.ro.

Dinastia Rabinilor de Buhuși – Partea I

Dinastia Bohush (Buhuși) este o dinastie evreiască hasidică întemeiată de către rabinul Yitzchok Friedman (1834-1896) la mijlocul secolului al XIX-lea. Aceasta este o ramură a dinastiei hasidice Ruzhyn, celelalte fiind Sadigura, Boyan, Chortkov, Husiatyn și Shtefanesht.

Inceputul Dinastiei Ruzhyn

Rabinul Yisroel Friedman (1796-1850) a fost primul și singurul rabin de Ruzhyn (localitate din Imperiul Rus, actualmente parte a Ucrainei). A avut mii de susținători, a fost respectat și iubit de toată lumea. Și-a asigurat influență în lumea hasidică și în cea politică prin aranjarea căsătoriilor celor șase fii și celor patru fiice ale sale. Stilul de viată extravagant și puterea pe care o acumulase au atras atenția Țarului Nicolae I al Rusiei. Invidios și speriat în același timp, Nicolae I reușește să-l întemnițeze pe Yisroel Friedman între 1838-1840 pentru o presupusă complicitate la crimă. Nu a fost niciodată judecat sau, măcar, pus oficial sub acuzație, dar țarul se gândea chiar să-l exileze în Siberia. În 1840 a fost eliberat dar plasat sub supraveghere la domiciliu, fiindu-i interzis sa fie vizitat de enoriașii lui. Rabinul reușește să fugă din Rusia și să se stabilească în Sadigura, localitate de pe teritoriul Imperiului Austro-Ungar. Aici, rabinul primește cetățenie și protecție din partea autorităților după ce opt persoane au jurat că s-a născut în Sadigura. Familia lui este lăsată să i se alăture abia în 1842, sub condiția să nu se mai întoarcă niciodată în Rusia. Își petrece ultima decadă a vieții ca rabin de Sadigura și strânge lângă el de mii de evrei din Galiția, Rusia și România.

Sadigura_rebbes_palace

Rabinul Yisroel Friedman a murit la vârsta de 54 de ani, în 1850. La puțin timp moare și cel mai mare fiu al său, rabinul Shalom Yosef (1812-1851), tatăl lui Yitzchok Friedman, cel ce avea să devină, mai târziu, primul rabin de Bohush. Astfel, în mai puțin de un an, Yitzchok și-a pierdut și tatăl și bunicul.

Yitzchok Friedman (1834-1896), primul rabin de Bohush

Yitzchok Friedman a fost cel mai mare nepot al lui Yisroel Friedman, rabinul de Ruzhyn. Acesta a crescut și a fost educat chiar de bunicul său, fiind văzut mai mult ca un fiu decât un nepot. După morțile bunicului și, mai apoi, a tatălui său, Yitzchok alege să locuiască la Potik, cu unchiul său, Dovid Moshe, rabinul de Cernăuți. Ulterior, devine admor la Ismail, un oraș din sudul Basarabiei.

În 1860 a decis să se stabilească la Buhuși. La auzirea acestei vești, evreii din zonă s-au bucurat că un asemenea țadik  vrea să locuiască în sânul lor. Venirea lui aici nu a fost una lipsită de peripeții, însă. Primarul de atunci, Pan Moldavsky, un cunoscut antisemit, a fost mâhnit de vestea că Rabinul Yitzchok dorește să se stabilească la Buhuși și i-a interzis acestuia să intre în oraș. Evreii l-au rugat în zadar pe primar să se razgândească, dar transformarea Buhușiului într-un mare centru hasidic era ultimul lucru pe care acesta și-l dorea.

Rabinul Yitzchok nu a fost supărat și chiar a spus că: „Nu vă îngrijorați. Nici eu nu vreau să locuiesc în același oraș cu primarul Moldavsky. Nu vreau ca el să mai locuiască în Buhuși”. După puțin timp, se pare, primarul Moldavsky și-a pierdut întreaga avere, proprietățile și postul într-un joc de cărți contra unui prieten bun pe nume Yevtushenko și a fost nevoit să părăsească orașul. Yevtushenko, devenit primar, i-a permis lui Yitzchok Friedman să se stabilească aici și să întemeieze o sinagogă.

stampila-300x262

După venirea rabinului Yitzchok, sute de adepți s-au mutat în Buhuși, facând din micuța așezare un important centru hasidic. Era un sprijinitor entuziast al renașterii naționale evreiești. La rugămintea organizatorilor, a trimis un salut de binecuvântare către participanții la conferința sionistă din anul 1881. Când evreii din Moinești și alte localități din România au plecat în Eretz Yisroel și au ridicat orașul Rosh Pina, el le-a dat binecuvântarea. Personalitatea sa era bine cunoscută atât în România cât și peste hotare și mii de adepți veneau să fie un timp în preajma lui.

Sunt multe povestiri despre puterile miraculoase și despre înțelepciunea rabinului din Buhuși. Una dintre ele este redată de marele scriitor israelian Șai Agnon, laureat al Premiului Nobel pentru literatura în 1967, în volumul său de povestiri Eilu veeilu.

Era vorba despre un evreu care avea o cârciumă într-un sat din apropierea Bacăului. Evreul a venit la Rabin și i-a spus că este urmărit de autorități, fiind acuzat pe nedrept de faptul ca ar fi ucis un cetățean în cârciuma lui. L-a implorat să-l ajute și să-l scape, fiind sigur că va fi executat în caz contrar. Atunci, Rabinul l-a sfătuit să ia primul tren spre casă, dar să-și ia bilet la clasa I. Cârciumarul l-a ascultat. În tren, însă, speriat de ce-l așteapta acasă, a izbucnit în plâns. Un domn din compartiment l-a auzit și l-a întrebat dacă îl poate ajuta cu ceva. Evreul a început să-i povestească ce s-a întamplat că a fost acuzat de moartea unui client, dar este nevinovat.  Atunci, călătorul i-a spus: „Nu te teme. Din întâmplare eu sunt judecătorul cazului. Văd că ești nevinovat și că ai fost acuzat pe nedrept.” La coborâre, evreul a fost arestat, cum se aștepta. Înainte de proces, judecătorul l-a invitat la un pahar de vin pe martorul care susținea că evreul este vinovatul. După ce s-a îmbătat, martorul a recunoscut că, de fapt, el este criminalul dar a dat vina pe cârciumar pentru că îi datora bani. Astfel, la proces, evreul a fost achitat iar martorul a fost condamnat.

Potrivit unor date, numărul evreilor din Buhuși a crescut de la 32, în 1831, la 1732 în anul 1899, reprezentând 48% din populația orașului.  Mulți evrei lucrau în industria textilă, ca investitori, ingineri sau muncitori. Alții erau meșteșugari sau negustori. Prima școală coeducațională a fost înființată în 1897. În Buhuși funcționau patru sinagogi în acel moment. Aici a fost principalul centru hasidic al României premergător Primul Război Mondial.

sinagoga-1024x668

Rabinul de Buhuși a devenit foarte cunoscut în țară și peste hotare pentru harul său, bunătatea de care a dat dovadă și pentru înțelepciunea sa. A murit în 1896 și a fost înhumat in  Cimitirul Evreiesc din Buhuși. La funeralii au participat mii de oameni.

inmormantare-rabin

Rabinul Yisroel Sholom Yosef  (1856-1922)  a fost primul fiu al rabinului din Yitzchok. Toți cei ce veneau în casa rabinului îl admirau, el era, însă, departe de a fi orgolios și era foarte simplu. După moartea tatălui său, toți adepții i-au cerut să continue dinastia și i-au oferit titlul de admor (rabin). El a acceptat numai după ce a văzut că frații săi mai mici au părăsit casa și că fiecare a fost numit admor în diferite orașe ale României, precum Pașcani sau Adjud. Rabinul Yisroel Sholom Yosef a întemeiat, la Buhuși, prima școală rabinică (yeshiva) din țară.  Aici au învățat mulți rabini din România.

curte-1024x689

Rabinul Yisroel Sholom Yosef este înmormântat lângă tatăl său, în Cimitirul Evreiesc din Buhuși.

Sursa: Buhusi. Net

Rezervatia Naturala Codrul Secular Runc

Codrul secular Runc, de langa comuna Racova, reprezinta o rezervatie naturala de padure de fag de peste 150 de ani care se intinde pe aproximativ 60 de hectare. Aceasta padure de fag este unica in tara, impresionand prin diametrele si inaltimile pe care le poseda.

Comuna Racova este situata in partea de Nord a orasului Bacau, la o distanta de 21 km si in partea de Sud-Est a orasului Buhusi, la o distanta de 4 km. Din punct de vedere fizico-geografic apartine Depresiunii Cracau-Bistrita, subunitate a Subcarpatilor Moldovei.

In aceasta rezervatie de fagi se regasesc si fagii ingemanati descoperiti de catre profesorul universitar Constantin Burduja de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi, in anul 1961. Fagii sunt localizati la marginea nordica a satului Racova, in apropiere de drumul forestier care duce catre Runc. Acestia pot fi observati foarte usor prin alcatuirea din doua trunchiuri concrescute dar din specii diferite de fag: Fagus orientalis si Fagus taurica, adica fagul oriental si fagul obisnuit. Aceste doua specii sunt specii relicte, ramase din epoca post-glaciara.

Dimensiunile fagilor sunt impresionante: tulpina comuna masoara o circumferinta de 314 cm la inaltimea de un metru, inaltimea totala fiind de 25 de metri, coroana este bine conturata, fara ramuri uscate. Cele doua specii se observa clar in coroana arborelui, mai ales prin aspectul diferit al fructelor.

Iata un obiectiv turistic ce nu trebuie trecut cu vederea daca doriti sa faceti o drumetie si sa descoperiti frumusetea naturii sau pur si simplu va aflati prin apropiere.

Obiective turistice de vecinatate:

loc. Buhusi.

Manastirea Runc.

Manastirea Ciolpani.

Imagini din Padurea Runc:

s560x316_runc

Rezervatia-naturala-Codrul-secular-Runc-20110622121016

Pădurea_Runc_06

4-204x204

thumbs_1

Sursa: http://www.infoturism-moldova.ro

Dealul Runc din Subcarpații Moldovei

Dealul Runc,numit și Runcu  sau Dealul Bahna (507 m altitudinea maximă) este o structură anticlinală ce face parte din unitatea de orogen situată pe flancul exterior al Carpaților Orientali – Subcarpații Moldovei.

Ca delimitare  face parte din anticlinoriul Culmii Pleșului, format din Culmea Pleșu (911 m), Dealul Boiștea (Budaru), Dealul Corni, Dealul Chicera, Dealul Runc și Glacisul Moldoveni, fiind situat între Depresiunea Cracău-Bistrița la vest, Dealul Bărboiu la sud (de care este despărțit de către râul Bistrița), Culoarul Siretului la est, și Dealul Chicera la nord-est.

Este flancat, ca și căi de comunicație de către DN2 (E85 pe porțiunea Bacău – Roman) spre est, DN15 (pe porțiunea Bacău – Buhuși) spre sud-vest și traversat de către DJ158 Buhuși – Secuieni.

Ca structura este format în acumulări fluvio-deltaice ale paleo-rețelei de râuri, acumulări care aparțin subunității piemontane a Podișului Moldovei. Dealul se diferențiază mai puțin clar, într-o zonă în care limita față de subunitatea respectivă trebuie urmărită la baza flancului vestic al acestuia, în absența unor structuri cutate anticlinale ale molasei din avanfosă. Aici se găsesc și urme de pietrișuri sarmatice care se remarcă prin înălțimi mai mari.

Obiective locale de interes:
  • Orașul Buhuși– situat la sud-vest pe terasele superioare ale Bistriței.
  • Mănăstirea Runc – situată în apropierea culmii dealului.
  • Mănăstirea Ciolpani – situată în partea de vest.
  • Codrul secular Runc – rezervație naturală de tip forestier situată pe teritoriul județului Neamț.
  • Pădurea Runc, Buhuși – rezervație naturală de tip floristic și faunistic situată pe teritoriul  județului Bacău.

Pădurea_Runc_05

Culmea dealului Runc, acolo unde se află granița dintre județele Bacău și Neamț

Pădurea_Runc_01

Cu obiectivul spre satul Runc, Bacău și valea Bistriței. În zare se ghicesc Munții Tarcău

Runc_Hill_02

Perspectivă de pe culme, spre Culoarul Siretului. La ora 9,30 se ghicește orașul Roman

Pădurea_Runc_04

Perspectivă asupra Pădurii Runc, dinspre culme

Sursa:http://ro.wikipedia.org

Buhusi- repere generale

Imag039

Buhuși  este un oraș din județul Bacău, Moldova, România. Populația era în anul 2011 de 14.562 locuitori. În afara localității urbane principale, orașul mai cuprinde și localitățile Marginea și Runc.

Orașul se află în nordul județului, la limita cu județul Neamț, în sud-estul depresiunii Cracău-Bistrița (la 235 m altitudine) la confluența pârâului Români cu râul Bistrița, la 24 kilometri nord-vest de Bacău pe terasele superioare ale Bistriței, dincolo pe versanții sud-vestici ai dealului Runc. Este traversat de șoseaua națională DN15, care leagă Bacăul de Piatra-Neamț. Din acest drum, la Buhuși se ramifică șoseaua județeană DJ156B, care duce spre sud-vest la Blăgești, și șoseaua județeană DJ158, care duce spre nord în județul Neamț la Români, Moldoveni și Secuieni. Prin oraș trece și calea ferată Bacău-Bicaz, pe care este deservit de stația Buhuși.

Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Buhuși se ridică la 14.562 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 18.746 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (81,29%), cu o minoritate de romi (8,68%). Pentru 9,8% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (88,11%), cu o minoritate de romano-catolici (1,28%). Pentru 9,79% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

Prima atestare documentară datează din 1438, fiind consemnată așezarea cu numele de Bodești. La 14 aprilie 1457, în localitatea Orbic (azi cartier al orașului), Ștefan cel Mare, înaintând spre Suceava, a reputat o victorie decisivă asupra lui Petru Aron. Începând cu anul 1800, așezarea capătă treptat numele actual, fiind numită mai întâi Bodeștii lui Buhuș, Bodeștii Buhușoaiei, Buhușoaia, Buhuș. Toate aceste denumiri derivă de la numele familiei boierești Buhuș care stăpânea aceste locuri. În anul 1819 a fost declarat târg boieresc, iar din anul 1832 încep să apară primele ateliere meșteșugărești. A fost declarat oraș în anul 1930.

In Enciclopedia Cugetarea (1936 – 1939), precum și in „Istoria românilor” de Constantin C. Giurescu și Dinu C. Giurescu se afirmă cu certitudine că localitatea a purtat în trecut și numele de București. În realitate, denumirea este cea de Bucureștii Mici și a fost purtată (alternativ cu denumirile de Buhușoaia sau Târgușorul) de târgul ce era reședința comunei Buhuși în secolul al XIX-lea.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Buhuși era o comună rurală din plasa Bistrița a județului Neamț, comună formată din satele Buhuși, Bodești, Margina și Orbicu, având în total 3155 de locuitori. În comună funcționau o fabrică de postavuri înființată de colonelul E. Alcaz, o școală primară de băieți și una de fete. Anuarul Socec din 1925 consemnează schimbarea statutului Buhușilor în cel de comună urbană, având 5350 de locuitori și cuprinzând și satele Bodești, Marginea, Schitu Runc și Runc. Orașul era reședința plășii Buhuși din același județ.

În 1950, Buhuși a devenit oraș raional, reședință a raionului Buhuși din regiunea Bacău, iar în 1964, raionul Buhuși a fost desființat, orașul trecând la raionul Bacău din aceeași regiune. Orașul a trecut în 1968 la județul Bacău. Tot atunci au fost desființate și localitățile Bodești și Orbic, comasate cu localitatea Buhuși, iar satul Ciolpani, apărut între timp, a fost și el comasat cu satul Runcu.

Cinci obiective din orașul Buhuși sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Bacău ca monumente de interes local, toate fiind clasificate ca monumente de arhitectură: sinagoga (1858–1859); ansamblul conacului „Theodor Buhuș” (astăzi muzeu de istorie), ansamblu ce cuprinde conacul și poarta (construite în 1800); hanul de la Gura Orbicului (sfârșitul secolului al XIX-lea); biserica de lemn „Sfântul Nicolae” (1729, refăcută în 1846) din satul Runc (aflată în fostul sat Ciolpani); biserica „Sfinții Îngeri” (1787) din satul Runc.

In componenta orasului Buhusi se mai afla Catredala ” Sf. Nicolae”, 4 biserici si manastirile Runc si Ciolpani.

Personalitatile orasului Buhusi sunt: dirijorul Mihai Drimbe, naturalistul Constantin Drumbrava, istoricul Gheorghe Platon, ofiterul de armata Butaru Ion, regizoarea Elisabeta Bostan, actorul Doru Octavian Dumitru si profesor Ioan Fercu, prozator, poet si ziarist.

Imagini din orasul Buhusi:

index

Monumentul Eroilor din primul Razboi Mondial

images

Renumita Fabrica de postav ” Stofe Buhusi” care este, din pacate, falimentara

images

Conacul Theodor Buhusi, fondatorul loc. Buhusi, azi Muzeul de istorie

images

Spitalul Orasenesc Buhusi

index

Hanul de la Orbic, din pacate, o ruina

images

Judecatoria Buhusi

images

Sinagoga din Buhusi

images

Catredala” Sf. Nicolae”

images

Casa de Cultura

images

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din cadrul Manastirii Ciolpani

images

Piata Centrala

images

Stadionul de fotbal

index

Sala polivalenta

index

Colegiul Tehnic ” Ion Borcea”

index

Manastirea Runc

index

Manastirea Ciolpani

Si un filmulet sugestiv:

Sursa: Wikipedia, Buhusi. Net

Spitalul Buhusi a fost acreditat

mohanad_toron.-655x360_0

Spitalul Buhusi a primit raportul de evaluare al Comisiei Nationale de Acreditare a Spitalelor. Raportul confirma asteptarile: spitalul buhusean a fost acreditat, fiind, astfel, a doua institutie sanitara publica acreditata din judetul Bacau.
Raportul a evidentiat principalele aspecte constatate in vizita de evaluare din perioada 24-28 noiembrie 2014, amintind si de unele „umbre” ale activitatii (aspecte a financiare, termene de realizare pentru anumite obiective). Pe timpul vizitei de acreditare, personalul, protocoalele/procedurile de lucru, circuitele, vizionarea directa, interviul si traseul pacientului, disponibilitatea echipei manageriale si a comunitatii locale pentru modernizarea bazei materiale au primit aplauzele exigentilor evaluatori nationali.

images

„Au fost unii care au afirmat ca nu vom obtine acreditarea. Sustinut de Consiliul Local si de primarul Ionel Turcea, personalul spitalului a demonstrat, prin activitate, ca aceasta acreditare este meritata. Altii au depus chiar si contestatii, au postat opinii denigratoare la adresa institutiei, dar evaluatorii au constatat doar adevarul. Va trebui sa confirmam prin calitatea muncii, prin respectul fata de pacient, aceasta acreditare. Stim ca orice victorie se gestioneaza greu”, ne-a spus managerul spitalului, dr. Mouhannad Toron.
„Acreditarea este rodul muncii in echipa, al managementului foarte bun, al implicarii noastre totale. Multumesc spitalului pentru responsabilitatea manifestata. Ne vom implica si pentru a imbunatati/remedia unele aspecte ale activitatii. Prin oras, unii, animati de interese personale meschine, ar vrea sa distruga totul, dar n-au nicio sansa”, a adaugat primarul Ionel Turcea.

Ion Fercu

Sursa: Orasul Buhusi in imagini si cuvinte