Sfantul Cuvios Gheorghe de la Cernica

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica (n. 1730 – d. 3 decembrie 1806) a fost un monah român originar din Transilvania, stareț al mai multor mănăstiri din Moldova și, mai târziu, din Țara Românească (Cernica și Căldărușani). Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la 3 decembrie.

Viața

Cuviosul Gheorghe s-a născut în anul 1730 la Săliștea Sibiului, din părinți evlavioși. La vârsta de 19 ani părăsește casa părintească și pleacă spre București, iar de acolo la Constantinopol. Râvnind să îmbrățișeze viața călugărească, ajunge la Muntele Athos, stabilindu-se la Mănăstirea Vatoped, unde este primit în preajma anului 1750. Primește marea schimă în preajma anului 1752, petrecându-și timpul în rugăciune, posturi și nevoințe, în privegheri și îndelungate meditații, ajungând să fie cunoscut în Sfântul Munte pentru râvna și nevoințele sale.

Este hirotonit pe rând ierodiacon și ieromonah. La Muntele Athos cunoaște atât viața de sine (idioritmică), cât și viața de obște. Când cunoscutul duhovnic, starețul Paisie de la Neamț vine la Muntele Athos, cuviosul Gheorghe i se alătură, împreună cu un grup de monahi români și slavi, stabilindu-se la schitul Sf. Ilie, sub ascultarea cuviosului Paisie, unde rămân vreme de zece ani.

Împreună cu starețul Paisie și cu alți 64 de ucenici ai acestuia, cuviosul Gheorghe pleacă în Moldova, stabilindu-se mai întâi la Mănăstirea Dragomirna (1763-1775), apoi la Mănăstirea Secu și în sfârșit la Mănăstirea Neamț (1775). Tulburat de desele mutări, vrea să se întoarcă la Sfântul Munte, însă, trecând, în drumul său, prin București, se întâlnește cu un prieten al său, ieromonahul Macarie, care ține să-l prezinte mitropolitului Țării Românești, Grigorie al II-lea. Acesta, dorindu-și să reîntemeieze viața monahală de obște în eparhia sa, după modelul atonit, îi cere stăruitor cuviosului Gheorghe să rămână în Țara Românească, pentru a ajuta la reorganizarea vieții mănăstirești.

Ascultând de sfaturile ieromonahului Macarie, prietenul său, cuviosul Paisie primește, pe 1 septembrie 1781, însărcinarea pe care dorea să i-o dea mitropolitul, însă își alege ca loc schitul Cernica, care pe atunci era părăsit de vreo 30 de ani și se afla în paragină. Ajutat de doi ucenici, Atanasie și Gherasim, cuviosul Gheorghe curăță schitul de bălării și sălbăticiuni, iar în curând obștea s-a mărit cu mai mulți monahi doritori de nevoință și doritori să se pună sub ascultarea unui adevărat părinte duhovnicesc, cum era cuviosul. În anul 1785 Cernica este oficial redeschisă ca mănăstire, în jurul cuviosului Gheorghe adunându-se până atunci peste cincizeci de ucenici, credincioșii începând și ei să vină în număr tot mai mare la slujbele mănăstirești de acolo, căutând povața starețului Gheorghe. Pentru că pe atunci clădirile existente nu erau de ajuns pentru a-i adăposti pe toți monahii și pelerinii, cuviosul hotărăște zidirea unui nou rând de chilii pentru monahi și a unui arhondaric (casă de oaspeți).

O vreme, cuviosul a rămas singurul preot al mănăstirii, astfel că Sfânta Liturghie se slujea doar duminica și la sărbători, în restul zilelor săvârșindu-se doar cele șapte Laude. Când obștea monahală a crescut, trecând de o sută de călugări, au mai fost hirotoniți trei preoți și trei diaconi și a început să se slujească Sfânta Liturghie zilnic, după rânduiala de la Sfântul Munte.

Auzind de vrednicia starețului, domnitorul Nicolae Mavrogheni (1789-1791) l-a cercetat el însuși pe cuviosul stareț, înzestrând mănăstirea cu daruri și arătându-i o deosebită prețuire, la fel procedând și urmașii săi pe tron.

I s-a încredințat în anul 1788 și cârmuirea mănăstirii de la Curtea de Argeș, apoi, din 1794, și cea a mănăstirii Căldărușani, pe care le-a repus în rânduială. În apropiere de Căldărușani, la Cocioc, cuviosul a zidit o biserică și niște chilii și a pus să se planteze pomi, lăsând locul ca pe un loc de retragere și liniște pentru monahii mai nevoitori. S-a îngrijit de mănăstirile Cernica și Căldărușani până la moartea sa în anul 1806.

Înainte de trecerea sa la Domnul, i-a chemat la sine pe toți ucenicii săi la biserică pentru o ultimă rugăciune împreună, luându-și rămas bun de la ei, dându-le și ultimele sale povețe. A lăsat ucenicilor săi un testament prin care le rezuma în șapte trepte nevoințele monahale, îndemnându-i să fie ascultători, să se spovedească des, să –și mărturisească gândurile îndrumătorului lor duhovnicesc, să se împărtășească cu Sfintele Taine de douăsprezece ori pe an, să se ferească de cei care „sminteau” obștea, să administreze cu înțelepciune bunurile mănăstirii, ca starețul să dea fiecăruia ascultări după puterea și temperamentul lui, iar mănăstirea să nu treacă de numărul de 103 monahi pe care îl avea atunci.

Cuviosul stareț a trecut la Domnul în ziua de 3 decembrie 1806. Sfintele sale moaște se află până astăzi la mănăstirea Cernica.

Proslăvirea

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât trecerea Cuviosului Gheorghe de la Cernica în rândul sfinților în ședința sa din 20-21 octombrie 2005, stabilind ca dată de prăznuire ziua trecerii sale la Domnul, 3 decembrie.

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Următor al cuvioșilor părinți și împlinitor al virtuților sihăstrești, rugător neîncetat și înnoitor al monahismului românesc te-ai arătat, de Dumnezeu purtătorule. Sfinte cuvioase părinte Gheorghe, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

Condac, glasul 1:

Povățuitor preaînțelept al călugărilor și neobosit lucrător al virtuților, purtătorule de Dumnezeu părintele nostru Gheorghe, căci, înarmându-ți trupul cu nepătimirea ai luminat inimile celor credincioși. Pentru aceasta te-ai făcut sălaș cinstit al Duhului Sfânt și în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale. Roagă-L pe milostivul Dumnezeu împreună cu ierarhul Calinic să ne dăruiască pace și mare milă.

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinți români și apărători ai legii strămoșești, E.I.B.M.B.O.R., București, 1987, p. 500-510 (Cuviosul Gheorghe de la Cernica).

Despre cele sapte spuse ale lui Hristos de pe Cruce

Aţi vrut să ştiţi înţelesul celor şapte spuse pe care Domnul le-a rostit de pe cruce. Dar nu sunt limpezi?

Prima: „Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac ”. Prin aceste cuvinte, Domnul a aratat în primul rând mila Sa fata de ucigasi, a caror rautate nu L-a lasat nici în chinurile de pe Cruce; iar în al doilea rând a proclamat de pe vârful stâncii Golgotei un adevar dovedit, dar niciodata bagat la cap – si anume: ca facatorii de rele nu stiu niciodata ce fac. Omorându-l pe cel drept, ei se omoara în fapt pe sine, în vreme ce pe drept îl proslavesc. Calcând legea lui Dumnezeu, ei nu vad piatra de moara ce se pogoara nevazut asupra lor ca sa îi macine. Batjocorindu-L pe Dumnezeu, ei nu vad cum îsi preschimba propria fata în bot de animal. îmbatati de rau, ei niciodata nu stiu ce fac.

A doua: „Adevarat zic tie: astazi vei fi cu Mine în Rai ”. Aceasta spusa a fost îndreptata catre tâlharul care s-a pocait pe Cruce. Foarte mângâietor cuvânt pentru pacatosii care se pocaiesc fie si în ultima clipa. Milostivirea lui Dumnezeu e negrait de mare. Domnul îsi savârseste misiunea si pe Cruce. Pâna la ultima suflare, El mântuieste pe cei care arata fie si cea mai mica vointa de a se mântui.

A treia: „ Femeie, iata fiul tau ”. Asa i-a zis Domnul sfintei Sale Maici, care statea sub Crucea iubitului ei Fiu rastignit. Iar apostolului Ioan i-a zis: iata mama ta.

Cuvintele acestea arata grija de fiu, pe care oricine o datoreaza parintilor. Iata, Cel ce a dat porunca: „sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta” împlineste El însusi porunca Sa pâna în ultima clipa.

A patra: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit?”. Cuvintele acestea arata pe câta neputinta a firii omenesti, pe atâta clarviziune – fiindca omul este cel care patimeste. Aici, însa, sub suferinta omeneasca se ascunde o taina. Iata, fie si doar cuvintele acestea puteau zdrobi erezia ce avea sa cutremure mai târziu Biserica si care învata gresit ca Dumnezeirea a patimit pe Cruce. Însa Vesnicul Fiu al lui Dumnezeu S-a întrupat ca om tocmai pentru a putea ca om, cu trupul si cu sufletul, în clipa rânduita sa patimeasca pentru om si sa moara pentru om; caci daca în Hristos a patimit Dumnezeirea, înseamna ca Dumnezeirea a murit în El – iar acest lucru e de neconceput. Adânciti-va cât mai mult în aceste mari si înfricosatoare cuvinte: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit?”

A cincea: Mie sete . I se scursese sângele. De aici setea. Soarele care apunea îi batea în fata, si una peste alta cu celelalte chinuri îl ardea cumplit. Fireste ca Îi era sete. Dar – o, Doamne! – oare chiar Ti-e sete de apa sau esti, cumva, însetat de dragoste? Esti însetat ca om sau ca Dumnezeu? Sau si una si alta? Iata, legionarul roman Îti da buretele înmuiat în otet. O singura picatura de mila pe care ai simtit-o de la oameni în trei ceasuri cât ai fost atârnat pe Cruce! Soldatul roman micsoreaza pacatul lui Pilat – pacatul împaratiei romane – fata de Tine, fie si cu otet. De aceea, Tu vei strica împaratia Romei, însa în locul ei vei zidi o împaratie noua.

A sasea: „Parinte, în mâinile Tale îmi dau duhul”. Fiul îsi da duhul în mâinile Tatalui Sau. Ca sa se stie ca de la Tatal a venit, nu cu de la Sine putere, cum îl învinuiau evreii. Cuvintele acestea au fost rostite, însa, si ca sa auda si sa priceapa budistii, pitagoreii, ocultistii si toti acei filosofi care basmuiesc despre salasluirea sufletelor celor morti în alti oameni, sau în animale, sau în plante, sau în stele si minerale. Lepadati toate aceste fantezii si priviti încotro se îndreapta duhul Dreptului mort: „Parinte, în mâinile Tale îmi dau duhul”.

A saptea: „ Savârsitu-s-a”. Aceasta nu înseamna: „S-a savârsit viata”. Nu; ci înseamna: „S-a savârsit misiunea rascumpararii si mântuirii neamului omenesc”. Savârsitu-s-a, si s-a pecetluit cu sânge si moarte pe pamânt, lucrarea cea dumnezeiasca a singurului Mesia adevarat al oamenilor. Savârsitu-s-a chinul, dar viata de-abia apare. Savârsitu-s-a tragedia, însa nu drama. Urmeaza ultimul, maretul act: biruinta asupra mortii, învierea, slava!

Sursa:”Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi”, de Sfântul Nicolae Velimirovici

 

Sfintul Gheorghe, episcopul Mitilenei.

Acest sfânt, din mică vârstă iubind pe Hristos, s-a călugărit. Şi plinind tot felul de virtute, a câştigat mai mult decât alţii smerenie. Şi fiind foarte milostiv, a fost înălţat în scaunul Mitilinei. Întru care binestrălucind şi biruind cu multa înţelepciune pe luptătorii împotriva icoanelor, şi făcându-i a-şi cunoaşte rătăcirea, şi măcar că se afla în trup, dar pentru covârşitoarea sa cumpătare cu îngerii se aduna, s-a mutat din viaţa aceasta. Şi dăruind izvor de minuni din dumnezeieştile sale moaşte, este vrednic a fi iubit de toţi.

Sfantul Cuvios Gheorghe din Maleon

Sf. Gheorghe a trăit în sec. al IX-lea. Părinţii au vrut să-l însoare dar el a refuzat şi s-a dus la mănăstirea din Muntele Malea, în Peloponez, adunînd în jurul său mulţi ucenici. Avea darul vederii celor ce aveau să fie în viitor şi şi-a proorocit moartea cu trei ani înainte de a se întâmpla. Sf. Gheorghe s-a dus la Domnul în sec. al VI-lea.

În slujba de pomenire Sf. Gheorghe este numit înger pământesc şi făcător de minuni.

Aşezarea moaştelor Sf. M. Mc. Gheorghe în Lida

Acest mare marturisitor al lui Hristos, Gheorghe, era pe vremea lui Diocletian, din tata capadocian, iar din maica palestinian; si dobandind crestere minunata si de fire buna fiind si radacina cinstita si sfanta avand, caci parintii lui din mosi-stramosi erau impodobiti cu bun nume si cu dreapta credinta, s-a facut prea viteaz si prea stralucit in razboaie. Pentru care a fost facut si de catre Diocletian tribun vestit de trupa, incepand atunci sa fie in varsta. Si dupa aceea pentru barbatia lui cea covarsitoare a fost facut si comite, tainuindu-se pana atunci si nestiindu-se ca era crestin. Si implinind douazeci de ani ai varstei sale, a ramas orfan de tatal sau, lasandu-si acela viata sa intru luptele bunei cinstiri. Iar sfantul, purcezand cu maica sa din Capadocia, a trecut in Palestina din care era ea; ca acolo avea multe lucruri si multa mostenire, Deci fiindca s-a intamplat sa moara si maica sa In acea vreme, i-a ramas multa avutie si multa bogatie de lucruri, dintre care luand avere cu sinesi din destul s-a dus la Diocletian, poftind sa ia mai mare stapanire decat cea dintai.

Dar vazand pe pagani avand atata pornire asupra crestinilor si neputand a vedea acestea, a hotarat intai a imparti la saraci averile pe care le purta cu sine, apoi sa se vesteasca pe sinesi inaintea lui Diocletian si la tot sfatul si divanul ca este crestin; care lucru l-a si facut degrab. Deci impartind averile ce avea cu sine la saraci si dand libertate sclavilor sai si facand asezamant si oranduiala pentru averile ramase in Palestina, a treia zi a sfatului (ca facea sfat cu toti dregatorii de prin toata stap�nirea romanilor, ca sa scoata din mijloc pe crestini) a venit singur in mijlocul divanului si al sfatului, fiindca se afla atunci acolo si Diocletian. Si propovaduind deschis pe Hristos Fiul lui Dumnezeu, a scos la iveala dreapta sa credinta. Pentru aceasta a fost prins si dat la toate felurile de nemasurate chinuri. Dar fiind pazit nevatamat de toate prin harul lui Hristos, a tras catre credinta cea in Hristos pe Imparateasa Alexandra, femeia lui Diocletian si afara de dansa si pe un oarecare Glicherie si pe altul cu numele Atanasie. Si facand multe minuni numai cu chemarea lui Hristos, multime de oameni a adus la credinta lui Hristos Dumnezeu.

Pentru aceasta a fost inchis in temnita din porunca lui Diocletian si legat cu lanturi de fier. Dar in aceeasi noapte i s-a aratat lui in vedenie Hristos, vestindu-i bunatatile ce il asteptau. Si desteptandu-se, a multumit foarte mult lui Dumnezeu si a rugat pe pazitorul temnitei, dupa voia lui, a intrat robul, caci sta acolo afara de temnita. Deci vazand acesta pe stapanul sau in lanturi si inchinandu-se lui, zacea jos plangand. Iar sfantul ridicandu-l il indemna sa fie cu inima tare. Dupa aceea i-a spus lui si vedenia si pe langa acestea i-a poruncit cu dinadinsul ca, dupa moartea sa, sa ia trupul lui si diata pe care o avea facuta mai inainte de a fi prins si sa-l duca la casa patriei sale, care era in Palestina, si sa se teama de Dumnezeu si sa nu lase nefacuta vreuna din cate erau scrise in diata. Si fiindca el s-a fagaduit si s-a invoit a face cu lucru toate cele cate i-a poruncit, a luat binecuvantare si iertare si s-a dus de la sfantul. Iar a doua zi adus fiind sfantul iarasi la intrebare si neplecandu-se a jertfi lui Apolon, ci mai vartos zdrobind cu rugaciunea si ca niste praf sfaramand pe idolii care erau in capiste, i s-a taiat capul. Iar robul lui, luand preacinstit trupul sfantului impreuna cu diata lui, i-a dus in Palestina; acolo, impreuna cu alti crestini, cu multa cinste si evlavie au ingropat sfantul mucenicescul trup. Si a savarsit toate celelalte cate ii poruncise sfantul.

Dupa aceasta n-a trecut multa vreme si a stralucit dreapta credinta si luand Imparatia de-a pururea pomenitul si marele Imparat si intocmai cu apostolii Constantin si afland vreme sloboda cei care iubeau bunacuviinta si pe Mucenicul Gheorghe, au zidit biserica prea vesela si prea frumoasa in numele sfantului in Lida. Si ridicand si mult-patimitul si sfantul lui trup din locul neinsemnat in care zacea si aducandu-l, l-au pus acolo la aratare. Si printr-in-sul a facut sfintirea bisericii aceleia din nou zidita de dansii in trei zile ale lunii lui noiembrie. Din biserica aceea izvorasc izvoare de-a pururea curgatoare si daruri de minuni celor care se inchina cu credinta sfantului. Ca Dumnezeu preamareste pe cei care-L preamaresc. Deci de atunci a luat Biserica lui Dumnezeu ca in fiecare an in aceeasi zi sa praznuiasca aducerea moastelor Sfantului Mucenic, intru slava si lauda lui Hristos adevaratului Dumnezeului nostru si a insusi marelui marturisitor Gheorghe.

GHEORGHE, pur si simplu

Pentru ca am un nume de botez atat de frumos, purtat si de catre tatal meu am vrut sa aflu cat mai multe despre acest prenume. Mai ales ca este un  mare sfant in biserica ortodoxa romana, pomenit la data de 23Aprilie.

Foarte raspandit, atat la romani, cat si la alte popoare europene, prenumele Gheorghe isi are originea in Grecia, dar capata o mare popularitate in perioada bizantina. In greaca antica, acest prenume inseamna lucrator al pamantului, semnificatie pe care, in mod ironic, a dobandit-o multe secole mai tarziu, in sens peiorativ. Cea mai importanta trasatura de caracter a celui botezat Gheorghe este capacitatea de a se adapta schimbarilor. Modificarile temperamentului lui sunt lente, durand uneori ani de zile, dar cine il intalneste la intervale mari poate afirma cu surprindere ca parca este alt om.  Are o mare capacitate de organizare, cu toate ca este destul de taciturn. Rareori explica motivatia unui gest sau a unei hotarari, dar tot rareori se implica in actiuni daca nu urmareste un scop, oricat ar fi el de indepartat in timp sau ca efect.

Curiozitatea a fost si mai mare si am vrut sa aflu cate sarbatori legat de prenumele Gheorghe sunt prezente in calendarul crestin-ortodox roman. In total sunt in numar de 26:

–02 Ianuarie-mucenicul Zorz, zis George sau Gheorghe Ghiurghiul din Mitilina.

–08 Ianuarie-preacuviosul Gheorghe Hozevitul.

–22 Ianuarie– sfinţii mucenici Manuil, Gheorghe, Petru, Leon, Sioniu, Gavril, Ioan, Parod şi alţi trei sute şaptezeci şi şapte de mucenici.

–11 Februarie– sfântul mucenic Gheorghe robul care a suferit mucenicia prin foc în cetatea Sofia.

–14 Februarie– cuviosul mucenic Gheorghe croitorul, Metilineanul.

–21 Februarie-sfantul Gheorghe, episcopul Amastridiei.

–11 Martie-cuviosul Gheorghe cel Nou, purtatorul de Dumnezeu si facatorul de minuni.

–23 Martie– preacuviosul Gheorghe cel Nou si facatorul de minuni din Diipiu.

–04 Aprilie– cuviosul Gheorghe din Maleo.

–05 Aprilie– sfântul mucenic Gheorghe care s-a nevoit în noul Efes.

–07 Aprilie– sfantul Gheorghe, episcopul Mitilenei.

–19 Aprilie– preacuviosul Gheorghe Mărturisitorul, episcopul Antiohiei Pisidei.

–23 Aprilie– sfântul şi măritul mare mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.

–23 Aprilie-sfântul mucenic Gheorghe care a mărturisit în cetatea Ptolemaidei.

–13 Mai– cuviosul Gheorghie Iviritul, rudenia pomenitului Eftimie.

–05 Iunie– sfintii mucenici Marchian, Nicandru, Iperehie, Apolon, Leonid, Arie, Gheorghe, Selneniad, Irineu si Pamvon.

–21 Iulie– sfintii mucenici Teodor si Gheorghe.

–18 August– sfintii Ioan si Gheorghe, patriarhii ai Constantinopolului.

–24 August–  preacuviosul si marturisitorul Gheorghe Limniotul.

–02 Octombrie– sfantul mucenic Gheorghe care la Carageas a marturisit.

–25 Octombrie– cuviosul Gheorghe, episcopul Amastridei, facatorul de canoane.

–03 Noiembrie– sfintirea bisericii Sfantul Mare Mucenic Gheorghe cea din Lida.

–26 Noiembrie-tarnosirea bisericii Sfantul Gheorghe cel din Ciparis.  –26 Noiembrie– sfantul mucenic Gheorghe Hiotul.

–03 Decembrie–cuviosul Gheorghe de la Cernica.

–29 Decembrie– cuviosul Gheorghe, episcopul Nicomidiei, făcătorul câtorva canoane de cântări şi tropare.

Sunt si derivate ale prenumelui Gheorghe:George,Georgeta, Georgiana, Geta, Gina, Gelu, Geo, Gică, Gherghina, Iorga, Iordache, dar si diminutive, cum ar fi:Geo, Georgel, Georgica, Getuta, Gheorghita, Ghita, Gica, Giculina, Gicuta, Gigel, Gigi.

Dupa tot ce am aflat sunt mandru ca port prenumele de Gheorghe.

Preacuviosul parintele nostru Gheorghe cel Nou, facatorul de minuni din Diipiu

Acesta, lăsându-şi femeia şi copiii şi rudele, a ales calea cea strâmtă şi cu nevoinţe, şi luând asupra-şi jugul cel uşor al Domnului, înconjura cetăţi şi sate şi mergea până departe în pustiu, fiind lipsit, necăjit şi cu totul amarat. Descoperindu-i-se lui de la Domnul sfârşitul, s-a dus la Constantinopol şi ajungând la sfânta biserică a sfântului Ioan cuvântătorul de Dumnezeu şi anume la locul numit Diipiu, după ce a rămas acolo timp de şapte zile, s-a odihnit întru Domnul. Când au venit de faţă cei ce urmau să-l îngroape şi au văzut lanţul cel greu cu care îi era înfăşurat tot trupul şi mulţimea de urme de lanţ ce se găseau în carnea lui, au strigat: Doamne miluieşte! Deci cunoscând cu toţii că a fost un om al lui Dumnezeu, l-au îngropat în tinda amintitei biserici, într-un mormânt de marmură ce i s-a făcut, de unde nu încetează a revărsa tot felul de minuni, celor ce se apropie de el cu credinţă. Iar unii dintre aceia care s-au bucurat de ajutorul primit din partea lui mai trăiesc încă şi acum, mărturisind tuturor facerile de bine pe care le-au dobândit de la el.

Sfantul Cuvios Gheorghe cel Nou

Acesta a trait în timpul împaratului Ioan Tsimiskes si parasindu-si sotia, copiii si rudele, a ales mai degraba calea cea strâmta. Si luând asupra-si jugul lui Hristos cel preausor, strabatea orase si tinuturi si chiar si pustiul, lipsit fiind de toate, îndurerat si suferind. Deci, facându-i-se cunoscut de la Dumnezeu sfârsitul, a venit la Constantinopol. Si ajungând la biserica sfântului Ioan Teologul, cea din Diipion, si-a aflat aici odihna în Domnul, ramânând acolo timp de sapte zile. Când au venit cei ce aveau sa-l îngroape si au vazut fierul nespus de greu care îi acoperea trupul si tot trupul strâns în acest fier, au strigat: Doamne miluieste. Deci a fost pus într-o racla facuta din marmura, în acea biserica, revarsând multe minuni de vindecari celor ce alearga la aceasta racla cu credinta. Dintre cei care s-au bucurat de purtarea lui de grija multi mai vestesc si astazi tuturor minunile pe care le-a facut lor sfântul.

Sfantul Cuvios Gheorghe, episcopul Amastridiei.

  

Acest cuvios era fiu de părinţi binecredincioşi, al căror nume era Teodor şi Megeta şi locuia în ţinutul numit Cromin. Părinţii lui, neavând copii, se rugau lui Dumnezeu prin post şi fapte bune, să le dea şi lor un prunc. Ajungând ei la adânci bătrâneţi li s-a vestit prin dumnezeiesc glas atât zămislirea celui ce era să se nască din ei, cât şi numirea şi darul preoţiei pe care avea să le poarte. Născându-se acesta, a lepădat îndulcirile tinereţilor, şi a îmbrăţişat pe cele stătătoare şi nu s-a lenevit la învăţăturile dumnezeieşti şi omeneşti. Pentru aceasta părinţii săi, văzând propăşirea lui, slăveau pe Dumnezeu. Şi astfel după ce s-a învăţat de-ajuns, s-a dus la muntele Siriei, şi aflând acolo un cinstit bătrân a luat de la el schima monahicească; mutându-se acela către Domnul, s-a dus la Vunita, supunându-se la toată aspra vieţuire şi sihăstrie. Şi fiindcă episcopul bisericii Amastridei s-a mutat către Domnul, acest sfânt prin voinţă dumnezeiască şi cu acordul preoţilor, fără ca el să voiască, a fost suit pe scaunul arhieriei, şi aşezat ca lumina în sfeşnic. Fiind hirotonit în Constantinopol şi ducându-se la scaunul său, toate se săvârşeau prin osârdia sa, adică: aşezămintele cele sfinte, bună podoabă Bisericii, orânduiala sfinţitei tagme, ajutorarea orfanilor şi a văduvelor, case de ospătare pentru săraci, plăţi de datorii şi înainte de toate dreapta credinţă către Dumnezeu. Pe lângă acestea încă şi semne şi minuni de tot felul se săvârşeau printr-însul. Şi astfel bine petrecându-şi viaţa, s-a mutat din acestea de aici în pace, dându-şi duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Sursa: blogul PACE VOUA.

Sfântul noul mucenic Gheorghe robul

Gheorghe era de neam sârb, din oraşul Kratovo. El era lucrător în argint de meserie, iar în inimă şi cuget era creştin credincios şi evlavios. Gheorghe avea optsprezece ani când turcii au încercat să-l facă să treacă la islam. Gheorghe a rămas însă tare ca diamantul. Turcii l-au schingiuit în multe feluri iar la sfârşit l-au ars pe rug. El a murit pentru frumoasa credinţă creştină în ziua de 11 februarie 1515, în oraşul Sofia din Bulgaria, în timpul domniei Sultanului Selim şi s-a mutat la locaşurile cereşti unde se bucură de slava cea nepieritoare.